Visez adesea ca ma intorc in casa bunicii mele dragi, o vad aievea crosetand macrameuri cu ochelarii pe nas, cu cartea sfanta in fata, pare atat de buna si de blanda si ma intampina cu un zambet blajin... Intr-o clipa imi inunda simturile dinspre bucatarie un miros dulce, de bun, delicios, cum numai din mainile ei ar putea sa iasa si nu poate fi altceva decat lichiu, lichisor sau hencles, cum i se spune in Ardeal, una din prajiturile care mi-au marcat si incantat copilaria. Din pacate, nu am reteta ei si-am incercat de nenumarate ori sa o gasesc... Insa cred ca oricat mi-as dori, singura care s-ar apropia de adevar ar fi cea din amintirile mele, un blat fin, subtire, o crema de smantana dulce si pere moi, parfumate de toamna... Incredibil desert. Dedic aceasta reteta tuturor celor ce-si iubesc bunicile si le pastreaza pentru totdeauna in suflet!